Parteneri Media :





Utile:
CONVERTOR VALUTAR
Introduceti suma:

DIN

IN


curs valutar complet

Mii de angajati de la CFR vor ramane de luni fara serviciu
Peste 10.300 de angajați de la CFR vor fi disponibilizați, din care 4.000 începând de luni, iar restul în aprilie, aceștia urmând să primească, la data încetării contractului de muncă, două salarii medii nete pe economie, indemnizația de șomaj și un venit de completare timp de 12-15 luni. Președințele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că peste 4.000 de angajați de la CFR vor rămâne, de luni, fără locuri de muncă, a doua tranșă urmând să plece de la 1 aprilie, aproximat 2.000 de feroviari, iar cei de la infrastructură vor rămâne șomeri de la sfârșitul lunii aprilie. Măntescu a spus că disponibilizările vor fi făcute eșalonat pentru că unii salariați au fost în concediu de odihnă și abia la finalul acestuia au primit preavizele. Liderul sindical a mai spus că sindicaliștii au contestat deja la organismele internaționale de muncă OG 9/2010 privind disponibilizările. El a explicat că acest act normativ a fost contestat la organismele internaționale pentru că dacă acest lucru se făcea pe plan intern exista riscul ca angajații disponibilizați să nu mai primească nici măcar salariile compensatorii.

Adaugat la ora 10:05:09

Add to Google



Telefon: 0722636461